Salutare dragii mei, si bine ati venit pe canalul nostru, eu sunt Alex Mamo din cadrul Master Class Academy, iar astazi vom vorbi despre lucrurile pe care este nevoie sa le stii, atunci cand vrei sa te angajezi ca mobile developer. Ce inseamna asta? Ca vei putea lucra ca dezvoltator de aplicatii pentru dispozitive mobile, inseamnand telefon, tableta, smat-watch, practic orice dispozitiv pe care il poti avea cu tine. Ca de aceea se numeste mobile.
Asa ca vom vorbi despre intreg drumul pe care il ai de parcurs, de la stadiul de zero cunostinte in programare, pana in momentul in care poti participa la interviuri de angajare.
Sa incepem.
Inainte sa va apucati sa invatati ceva, va rog sa urmariti acest video pana la capat pentru ca doresc sa va spun cateva lucruri foarte importante.
Sa o luam cu inceputul. Exista mai multe sisteme de operare disponibile pentru dispozitivele mobile. Avem Android, iOS, Windows sau Linux. Insa, noi nu vom vorbi in acest video, decat despre primele doua. De asemenea, retineti, ca fiecare dintre aceste sisteme de operare, are particularitatile lui si functioneaza intr-un mod diferit fata de celelalte.
Dar haideti sa o luam pas cu pas, si sa vedem exact despre ce este vorba.
Ca sa spuneam lucrurilor pe nume si s-o lamurim inca de la inceput, atunci cand vine vorba de Android Development, exista mai multe limbaje de programare care te pot ajuta sa creezi aplicatii, insa doua dintre ele sunt cele mai importante. Primul limbaj este Java, iar al doilea este Kotlin. Acesta nu este un video in care sa discutam despre plusurile sau minusurile acestor limbaje, insa pe scurt, recomandat ar fi sa incepi cu JA-VA, si abia apoi sa faci trecerea catre Kotlin. Trecere, ce o vei putea face foarte usor, efectiv peste noapte, si asta fara nicio exagerare.
Ce mai inseamna acesta lucru, ca inainte sa incepi sa inveti ceva despre Android, este neaparat nevoie sa stapanesti foarte bine unul dintre aceste limbaje. Odata ce stii bine Java, o sa vezi ca este foarte simplu sa te specilizezi in lucrurile ce tin de ecosistemul Android.
Ca o paranteza, noi la Master Class Academy, avem si un curs Java pentru incepatori, unde pornim cu totul de la zero, si un curs de Android, pe care poti sa-l urmezi, odata ce ai finalizat cursul de Java.
Cand vine vorba de iOS, exista si aici tot asa doua limbaje importante. Primul este Objective-C iar al doilea este Swift. Nu vom vorbi nici aici de plusuri sau minusuri, insa Swift-ul este foarte recomandat sa fie invatat, chiar si daca este primul limbaj de programare. Din pacate, la momentul la care inregistrez acest video, noi la Master Class Academy, nu avem inca un curs de Swift sau de iOS development, insa pe viitor vom face posibil si acest lucru.
Dupa cum vedeti, desi tehnologiile de care ai nevoie difera de la o platforma la alta, va pot spune ca parcursul de invatare este in mare cam acelasi. Numai ca, sa nu faceti gresala prin care sa incercati sa ardeti niste etape, spre exemplu, sa incercati sa invatati Android, fara a avea cunostinte temeinice de Java sau Kotlin, pentru ca nu o sa ajungeti nicaieri.
Indiferent in care directie iti doresti sa mergi, la inceput ai nevoie sa inveti bazele programarii, sa alegi unul dintre limbajele de programare amintite si abia apoi sa te specializezi in Android/iOS. Acestia sunt pasii. Nu exista scurtaturi!
Daca in cazul iOS treburile sunt clare, repet, pentru Android, recomand ca prima oara sa invatati Java. De ce? Pentru daca la un moment dat, te plictisesti, si partea de Android nu iti place, stiind Java poti foarte usor face o schimbare catre alte tehnologii. Spre exemplu, inveti framework-ul Sping, si vei putea apoi devenii programator care dezvolta pagini web. Atat de simplu.
Acum, sa vorbim si despre un lucru nerecomandat. Nu incerca sa pornesti cu mai multe limbaje de programare sau frame-work-uri deodata. Stapanesti foarte bine, spre exemplu Java si ai invatat cele mai importante lucruri ce tin de ecosistemul Android, si simti tu nevoia sa inveti si iOS, nu este niciun fel de problema, insa la inceput, focuseaza-te doar pe o SIN-GU-RA tehnologie.
Mergand mai departe, doresc sa va mai spun ca limbajele despre care am vorbit pana acum, se numesc limbaje native. Mai exista totodata si altfel de limbaje, pe care noi le numim hybride. Pratic, scrii cod o singura data, intr-un singur limbaj, iar aplicatia devine utilizabila atat pe Android, cat si pe iOS. Aici putem aminti Flutter, ce are baza limbajul de programare Dart, un limbaj creeat de cate Google sau React Native, care este creat de catre Facebook. Deci da, daca nu stiati, Facebook are propriul lui limbaj de programare.
Vi se pare interesanta partea de mobile? Dupa parerea mea este. A avut o evolutie foarte rapida in ultmii 10 ani. Acesta este si motivul pentru care, si eu, am lasat in urma partea de web, si am trecut la dezvoltarea aplicatiilor mobile pe Android.
Toata lumea cred ca isi da seama, ca partea de mobile ne ajuta cu niste lucruri la care inainte nici nu te puteai gandi. Spre exemplu, exista aceste aplicatii de taxi, unde, acum este foarte usor de pe telefon, sa, faci o comanda, sa, vezi soferul in timp real, sa vezi cati km are cursa, cat dureaza, si multe alte astfel de detalii. Si daca stau bine sa ma gandesc, in Android, o aplicatie de genul acesta, nici nu este cine stie ce complicat sa o construiesti.
Ca si o concluzie, retineti, ca limbajul de programare Kotlin nu ne poate ajuta sa facem aplicatii pentru iOS, cum nici Swift, nu poate ajuta sa facem aplicatii pentru Android. Cel putin la data la care fac eu acest video, acest lucru nu este posibil. Insa, cine stie ce ne rezerva viitorul.
Mai sunt inca cateva cateva lucruri de luat in considerare inainte sa luati o decizie in ce directie sa mergeti. Cand vine vorba de iOS, pentru a putea dezvolta aplicatii, in primul rand ai nevoie de un MacBook sau un iMac, impreuna cu un iPhone sau iPad pentru a-ti testa aplicatiile. Din ce stiu, preturile la Apple sunt putinel cam mari. Mai ai nevoie de asemenea, de un cont de developer care costa 99 de dolari/ an.
In cazul Android, poti folosi orice laptop-calculator indiferent de brand, sau telefon-tableta, evident, cat timp are sistemul Android instalat. Singurul fee pe care il ai de plata, sunt cei 25 dolari, pe care ii platesti o singura data, pentru a putea publica aplicatii in Google Play.
Acum, dupa ce ai invatat un limbaj de programare impreuna cu una dintre tehnologiile despre care am vorbit mai inainte, mai ai insa nevoie de ceva. Ai nevoie sa creezi cel putin un proiect al tau, pe care sa il poti arata si tu mai departe viitorilor angajatori. Astfel, poti da dovada ca tu chiar stii sa pui in aplicare ceea ce ai invatat. Cu atat mai mult, daca cineva vrea sa iti testeze cunostintele, si te intreba ceva din lucrurile pe care tu le-ai lucrat, si nu va putea sa iti fie decat foarte usor sa raspunzi.
Noi spre exemplu in cursul de Android, la final, impreuna cu cursantii contruim o astfel de aplicatie, real-world cum o numim noi, pe care putem sa o pulicam chiar si in Google Play, pentru a putea ajunge sa fie vizbila si bineinteles utilizata si de alte persoane. Idei? Sunt multe. In principal alegeti ce doriti voi. Asta ramane chiar la latitudinea voastra. Eu va dau doar 2-3 exemple. Puteti face un ToDoList, un Chat, RecipeApp. Orice aplicatie in care sa poti sa iti arati cunostintele invatate.
Sper ca am reusit sa va comunic cateva lucruri interesante despre aceasta partea de mobile development.
Acum, daca esti interesat de un de curs de programare, care ar putea sa te ajute sa pui bazele solide in programare, ca apoi sa te poti specializa intr-o tehnologie precum este Android, iar la final sa poti aplica pentru post de mobile developer, atunci intra acum pe site-ul nostru mcacademy.ro, am adaugat linkul si in descriere, si hai sa stam putin de vorba.
Daca ai vreo o intrebare legata despre cele discutate astazi, lasa-ne un coment in sectiunea de mai jos, sau trimite-ne un mesaj prin formularul de contact.
Eu am fost Alex, pa-pa!